luni, 7 octombrie 2013

Toamna bucureșteană: proteste, biciclete, Enescu, Animest

Ce se întâmplă cu Bucureştiul e un fel de emancipare de vis.

Formularea de "toamnă românească" a fost lansată prima oară de Raluca Besliu într-un articol pentru CNN. Fireşte e un termen jurnalistic inventat după Primăvara Arabă şi vara protestelor din Istanbul, la noi nu prea e înţeles, dar se potriveşte de minune cu ultimele luni de Bucureşti.

E o toamnă bună pentru ieșit în stradă. Aseară eram cu nişte prieteni într-un apartament aproape de Vasile Pârvan. Dintr-o dată auzim cu toţii un mare vuiet de mulţime - ultima zi de proteste (07.10), 10.000 de oameni treceau pe Regina Elisabeta anti Roşia Montană. Mi-am luat camera şi am ieşit să fac poze, erau 10.000, într-adevăr, iar cifrele sunt incredibile dacă ne gândim la protestele de iarnă din 2012, unde numărul de protestatari era umflat cu miile.

Descoperirea bucuriei protestului în sine o revoluţie la noi, iar faptul că oamenii pot ocupa carosabilul fără să fie săltaţi şi hăituţi de dube de jandarmi (cum se întâmpla acum un an, la fiecare colţ de Cotroceni) e cel mai eliberator sentiment.

Apoi, e bucurătoare mobilizarea oamenilor, fără emfază, fără violenţă, dar cu multe fineţuri de oameni deştepţi (s-au adunat aseară pe strada Rosia Montană colţ cu Dezrobirii, au dat bani "tonomatelor") etc. După cum scria Casa Jurnalistului - e primul eveniment unde se prezintă in real life mai mulți oameni decât au dat attending pe Facebook (10.000+ vs. 6916).

Şi una dintre imaginile simbol ale protestelor:

Problema maidanezilor. Încep să se mişte lucrurile, din nefericire, în stil balcanic: cu câini otrăviţi şi după ce mai mulţi oameni au murit din cauza unor proprietari de bloc şi a unui prost managament a problemei din partea edililor bucureşteni de la ocupaţia germană încoace. Chiar şi în Interbelic problema maidanezilor era ţinută cumva sub control, de aceea e incredibil de ce nişte animale umblă libere în haite pe străzi. Îmi era foarte greu tot timpul să le traduc străinilor concepul de maidanezi. Cum adică animale scăpate de la Zoo pe străzi?

De aceea "Europe is doggier in Bucharest" e un slogan de Capitală care ne costă cel puțin 30 de milioane de euro pe an (numai vaccinurile antirabice). Teoretic şi practic un candidat / posibil primar ar putea ajunge preşedintele României dacă rezolva doar acestă problemă de imagine. Ministrul Turismului ar putea ajuta cu ceva bani?

Piste de bicicliști. La câteva zile după ce m-am întors în ţară, în primăvară, am nimerit fix în mijlocul unui protest al bicicliştilor, fără ca eu să am bicicletă şi nevoia de piste, fără să mă identific neapărat cu nemulţumirea oamenilor.

Nişte prieteni mi-au dat bicicletă de protest şi la început mi-a plăcut doar ideea de a avea şi noi ce am văzut numai în afară. În Cehia bikerii făceau trasee de kilometri între sate, oraşe şi treceau graniţa cu bicicleta pe tren spre Austria. În Berlin am văzut mai mult indicatoare de biciclete decât de maşini. Nu mai vorbesc de Londra, Viena, America etc. Mi-am luat bicicletă şi fost mult la Bike Fest, ceea ce mi-a creat şi mie nevoia de piste.

Enescu. Mi-a plăcut mult mult ce am văzut în jurul festivalului Enescu: nu doar cifrele şi articolele de după, ci atmosfera, oamenii, selecţia din program, promovarea festivalului.

Bustul lui Enescu de pe Magheru a fost înconjurat cu covor roşu, aniversaro-festiv, zona din jurul Ateneului era plină de dâre în culorile festivalului, pe asfalt era scris cu creta "Vine Enescu!", OOH-urile de promovare arătau foarte bine, iar mii de flori au decorat evenimentul. Dar florile au fost tot timpul o "obişnuinţă" pentru România, chiar şi în vremea comunistă când alte bunuri erau "raţionalizate", sublinia presa americană într-o cronică a festivalului.

Alte cifre: 4500 de melomani, 150 de concerte şi 120,000 de bilete vândute, dar mai important - Bucureştiul a devenit în septembrie o gară a unor dintre cele mai importante orchestre europene (Paris, Munchen, Rusia, Belin, Londra), dar şi americane.  După cum spunea o profesoară care a mers la concertele Enescu într-un cotidian central, este singura posibilitate din viaţa ei de a vedea toate aceste orchestre internaţionale de renume la un loc, în oraşul ei.

Luări de poziţii de bun şimţ pe Facebook. Oana Pelea pe Facebook despre "doliul" ţinut de părinţii lui Ionuţ, Moise Guran ne explica de fapt ce e cu noul cod rutier, Lia Bugnar cu îndemnuri mobilizatoare la proteste ("Daca va pasa ca astia se maninca intre ei pe banii nostri si pe prostia noastra") etc. Oameni deştepţi care vorbesc pe Facebook. Iar în afara Facebook-ului Ioana Pârvulescu continuă toamna literară bucureşteană - a câştigat un important premiu european cu un roman despre Capitală plasat în Interbelic - "Viaţa începe vineri".

Poliţistul drept din Cluj. Despre cum să-ţi faci treabă şi "graţie" acestui fapt să-ţi fie rău în ţara ta, dar să oferi un model românilor, când avem nevoie de tot mai mult guri de oxigen de genul. Mai multe în presă, să mulţumim presei că a marşat împotriva nedreptăţii ăsteia. Să ne înclinăm în faţa lui Sergiu Todea.

Mircea Lucescu şi ce face la 68 de ani. Este cel mai bătrîn tehnician din Ligă Campionilor, dar ultima performanţă se referă la altceva: a blocat-o pe Manchester (cea mai în formă echipă britanică), literally, în propria jumătate de teren o repriză întreagă. Scor 1-1.

Animest. Selecţie foarte bună, invitaţi deştepţi, oameni frumoşi, străini invadând Patria, Romana, Studio, locaţii mişto. Bravos! Le urez continuitate şi Animestului şi festivalului Enescu şi Bikefestului şi Summerwell-ului.

sâmbătă, 31 august 2013

Tenisul nu e numai un sport al sânilor, ci şi al glutenului

Sigur că în tenisul actual forma fizică e decisivă, dar operațiile de sân nu sunt totul.

NYTimes scria despre Halep dincolo de operaţia de micşorare de sânilor, de fapt nu menţiona nimic despre asta. În România Halep este rezumată cumva la bomba sexi dinainte de operație sau sportiva de după operație, de parcă a coborât pe terenul de antrenament abia în 2009, dintr-o fată-de-la-pagina-5.


"Tunarea" Simonei are legături desigur, cu tenisul modern, la fel cum Djokovic şi-a început urcarea spre poziţia de lider ATP imediat ce a urmat dieta fără gluten, din 2011. Într-un an a ajuns numărul 1 mondial, mai slab cu 5 kg (la 1.88 m), mai puternic si mai sanatos. Printre sacrificii s-a numărat şi renunţarea completă la ciocolată. Sârbul scria în autobiografia sa cum a mâncat un cubuleţ de ciocolată abia un an şi jumătate mai târziu, în 2011, după finala de şase ore câştigată în faţa lui Nadal.

"I have not had a serious cold or flu in nearly three years", declara Djokovic, ceea ce poate explica efortul.

Andy Murray a renunțat de asemenea la gluten, trendul gluten free în rândul sportivilor continuând și printre tenismene (Sabine Lisicki) sau printre baschetbaliști (Steve Nash). Despre gluten şi importanţa dietei gluten free pentru un sportiv de performanţa lui Djokovic nu a scris nimeni, oricât de femeie ar vrea Nole să fie, oricât s-ar chinui acesta să fie o "Sharapovă".

Evident, nu am pretenția ca tabloidele să scrie despre backhand-ul precis cu două mâini al Simonei sau despre serviciile sale perfect plasate (pentru o jucătoare cu o înălțime de 1,68 m). Dar tabloidizarea tenisului Simonei, de la finala de la New Heaven a atins cote prea mari în România chiar şi printre ziarele generaliste. Bine că Halep "is galoping", după cum spun comentatorii de la US Open, fără să asculte de mass - media noastră.

A depășit-o pe Kirilenko în 51 de minute la US Open în turul 3 (6-1, 6-0), având mai mult timp la dispoziţie să se antreneze pentru optimi. 

vineri, 9 august 2013

Mama dă LIKE colegei de cameră din Coreea de Sud

Ajungem acasă ca să ne încărcam poze pe FB. Selectăm, modificăm, tag-uim, punem 10 mâncăruri pozate care dau bine. Orele noastre de somn sunt pentru hack-uit prietenii. Dacă nu-ți pui job-ul la profil ești un pierde-vară, dacă ți-l pui trebuie să sune pomposo-neserios.

Ne sorbim cafeaua derulând un site nemaivăzut de fotografii, skipând ultimele campanii bifate de bloggeri. În weekend nu ratăm ocazia de a mai posta 2-3 poze negre mișcate: până la urmă putem merge și singuri în pub-uri - ne găsește lumea după check-in-uri.

Bucuria nu e până nu e postată pe FB, de parcă nu am asimila o veste bună dacă nu o spunem cuiva drag. Nu mai suntem chiar civici și nu mai suntem chiar rideri, dar în FB suntem mai ziariști, mai digital copywriteri. Dar dacă mergem la schi tot trebuie să afle jumatate din listă.
Când e o formă de decență că unii încă nu au net pe mobil părinții noștrii încep să ne urmărească tot pe FB. Colegii noștrii mai întârziați din open-space se trezesc din cinci în cinci minute râzând înfundat pe sub căștile mari după ce restul citiseră gluma TNR acum o oră. Cei mai înfocați dintre noi avem și pagini proprii cu micile noastre proiecte și toti vorbim în franceză, germană, mai ales IT (-> "înțeleptul de citat")

O prietenă îmi zicea zilele trecute că nu vrea să mai audă de mail și de FB. Poate fiindcă e account și acolo creșterea economică ține de suta de mailuri/zi.

Am stat o lună fără FB și mă simțeam nesigur, desi de fapt altii se simteau nesigur pentru mine. Dar era de parcă nu mai trebuia să merg la un job-part time. Acum prestez project-based pentru ca da, FB e funcțional, însă mi-e teamă când nu am timp de pasiunile mele. Nu vreti sa se mai intrebe din cand in cand lumea de ce dispareti de pe FB? Sau mergeți la Summerwell 2013, pentru tipii ăia cu XX pe care îi pune toată lumea tot pe Facebook. Sau la PLAI sau ieșiți pe stradă și faceți poze să avem ce pune pe FB.

vineri, 10 mai 2013

Serialul 'The Pitch': un 'Mad Men' mai new media?


Clienţi precum Subway, Angelico (Campari), Waste Management, PopChips, Marriott pitchuiesc agenţii din toată America - The Hive, Bozell,  WDCW, Ad Store, etc. Cam despre asta e noul 'Mad Men' - serialul care rulează tot pe AMC ca şi celebrul 'Mad Men'. Dacă Mad Men era 'so 60's', 'The Pitch' e puţin mai coafat - surprinde bine atmosfera creativă din jurul unui pitch, dar nu prezintă mari campanii, mari conturi, mari agenţii creative.

În schimb face un lucru puţin mai drăgut care-i lipsea lui Don Draper, arată că agenţia chiar e un loc de oameni şi emoţii (lucrurile nu mai merg aşa de bine când îţi lipseşte un strateg, când ai doar un no-man la brainstorming, când sunt conflicte în conducere, când client-ul cel nou are emoţii), ceea ce cu Don Draper nu se întâmpla niciodată.
Agenţiile McKinney (cu filiale in NC, New York) şi WDCW se lupta în primul sezon pentru contul Subway, acestea având la dispoziţie 6 zile pentru încuraja un mic-dejun mai sănătos în cadrul lanţului de restaurante. Conceptele sunt 'Let's fix breakfast şi 'Breakdance your breakfast', din partea primei agenţii şi 'Don't be a zAMbie', din partea WDCW.

"Wong, Doody, Crandall, Wiener is the most awarded independent advertising agency on the West Coast. Founded in 1993 with offices in LA and Seattle, we are 150 people providing fully integrated capabilities for traditional, digital and social-media communications", este descrierea impresionanta de pe site-ul WDCW, totusi aceasta pierde pitchul în favoarea primei agenţii.









i.




SK+G
şi The Ad Store se luptă în cel de-al doilea serial pentru contul Waste Management.

"Sleepless nights well spent. We’d like to thank the countless cocktail napkins, Post-It notes, gas station receipts and shopping lists that aided in our creative process", e prezentarea de pe site-ul SK+G. Acestia câştigă contul.

În următoarele seriale se pitchuiesc clienţi precum Clockwork (The Hive vs FKM), Frangelico (Kovel Fuller vs Ad Store), JDRF (Muse vs Bozell) si C. Wonder (WomenKind vs DIGO).

Nu e vorba doar despre planning sau doar de munca de creatie, cum s-ar crede, ci mai mult despre febra unui pitch care îţi poate salva agenţia, despre cum îţi cunoşti agenţia contra-candidată la prima întâlnire, despre cum se fac prezentările pe picioare şi la nivel mai mare şi cum se aleg oamenii care merg la prezentări, despre brainstormingul extrem la care apeleaza unele agentii - când le iau tuturor angajaţilor telefoanele pentru o zi şi îi închid într-un acvariu, când creativii nu-şi mai văd familia cu zilele etc.

marți, 7 mai 2013

‘Bucharest, the city on the move’

‘Bucharest, the city on the move’ are putea fi un claim bun pentru o campanie de promovare turistica a Capitalei. ‘On the move’ in cluburile bucurestene era oricum o imagine buna pentru milioanele de turisti care ne vizitau anual tara. Dar ‘on the move’ caracterizeaza si curentul fit care ii cuprinde treptat pe bucuresteni. Mult mai multe biciclete (prieteni cu masini care ‘trec’ pe biciclete), role, skate-uri, trotinete şi alte articole sportive pe oricâte roţi.



Mă refer la oameni care fac jogging in parcurile mari (nu doar in timpul saptamanii), care au mers la un BRD Nastase Tiriac Trophy care chiar a avut o atmosfera de turneu mare (mai putin clientela de pe ‘Dorobanti’), la grupuri grupuri care se organizeaza si merg ba la fotbal, ba la baschet, ba la volei. Vad oameni care au echipamente sportive de bun simţ, au Asics-uri, ştiu să aleagă un adidas de jogging şi ies tot mai mult din rutina sălii de sport.

Cati biciclisti sunt in Bucuresti s-a vazut cel mai bine la Marsul Biciclistilor, cand picata in Bucuresti dupa ceva timp am zis, o Doamne, chiar se intampla lucruri and ‘is gonna be huuuge’.

Cati joggeri sunt vezi cel mai bine in Herastrau cand daca esti la o terasa si vezi grupuri grupuri de alergatori care se pregatesc pentru maratonul de pe 19 mai. Mai nou, lume care mananca tot mai multe fructe uscate si bea apa simpla, ca noul
lor ‘Cola’, ii vezi iesind la picnicuri sau mutandu-se pe terase pe la Romana- Universitate, afara din Unirii-Dorobanti, purtand adidasi si pantaloni confortabili si urati chiar si la serviciu, mergand la Fru Fru sau la alte restaurante eco mai ieftine pentru un shake / suc de fructe natural, îi vezi mâncând fructe la prima ora si salate la pranz în loc de iaurturi cu arome de fructe.

Incet, incet lumea afla si de seminţe de Chia şi mănâncă tot mai puţină carne, lactate, pâine, şi se uită tot mai des pe etichete. Încet încet toţi pronunţă Men-ci-ni-cop-schi şi trec prin toate dietele ani buni până se ţin cu adevărat de un mod de viaţă sănătos.

Şi după nu ni se mai par portocalele fructe pe care le mănânci doar iarna, ci începi să foloseşi blenderul tot mai des şi shake-ul ca mod de viaţă.

Dar, cât de bine poate fi Bucureştiul ne dăm cel mai bine seama tot acum când toate maşinile încă sunt blocate pe autostradă, pe drumul de întoarcere de la mare. Dacă ne-am convinge fiecare câte un prieten să mai lase maşina pentru bicicletă ar fi ceva, pentru că iar vine luni şi o să ne urcăm cu bicicletele pe trotuar.

Foto: Photodesign.ro

joi, 28 martie 2013

Cum spuneam: ce a pregătit Pițurcă la antrenamente?

Schimbări. Schimbările ilogice față de jocul cu Ungaria – Mutu și Chipciu, salvatorii și nu numai salvatorii în genul Claudiu Răducanu, dar și cei mai în formă și periculoși atacanți – au fost netitularizați cu Olanda. Au apărut doar câteva minute pe teren când România era condusă deja cu 3-0. Apoi schimbările ilogice din meciul cu Olanda, Adi Popa, cel mai bun jucător, înlocuit. Wha'?! 
Nu tu apărare. Aici poate Pițurcă nu a avut prea multe soluții. Dar totuși Gardoș a fost ‘Goianul’ de la Budapesta, ca și în alte meciuri, fiind dintotdeauna jucătorul împins de Piți și la Națională și la Steaua. Plus, Gardoș nu a fost nicioadată preferatul lui Reghecampf la Steaua, crescându-i mai degraba cota lui Szukala. Impresarilor, dați-vă jos de pe Națională! Dacă mai punem că și Chiricheș a greșit la primele doua goluri...

Pantilimon intră tot la apărarea dezastru - "s-a culcat" după minge la primul gol, spectator la "capul" lui Van Persie, iar la ultimul gol a respins in față șutul lui Lens. Deci, din nou netitularizarea lui Tătărușanu intră tot la schimbări neinspirate.

Nu tu atac.Tănase titular( !!), Stancu şi Grozav. Serios, ce performanțe recente îi recomanda pe cei 3 ca titulari? Iarăși, Pițurcă își încalcă unul dintre principiile lui de bază – titularii să fie jucători în formă bună la echipele lor de club. Blufare. Apoi, a argumentat că Grozav a avut un efort fizic bun. Mda, îl cam recomanda vârsta. Mutu intră in minutul 68, dar ce mai aştepţi de la "Briliant" la 0-3?! Arma fatala, a?

Deci schimbarile il recomanda total pe Pițurcă. Cred că Vica și-ar fi dat seama că trioul Chipciu-Mutu-Torje ar fi atacat mai bine decât Tănase-Stancu-Grozav. ‘Chipciu, din cîte-mi dau seama, a fost odihnit pentru meciul cu Trinidad-Tobago din 4 iunie’, înțeapă MM pe FB.

Scuze penibile. Cum că stelisții au fost obosiți. 4 jucători au fost de la Steaua, iar cifrele arată că au fost cumva printre ‘remarcații’ meciului, cu excepția lui Tănase și Gardoș. Dar chiar Reghecampf se întreba de ce Pițurcă a început cu Tănase, care nu mai jucase în ultimele 2 meciuri de campionat și nici nu excelase în meciurile anterioare.

Bulversarea marca Pițurcă. Cum arată o declarație de selecționer plătit cu 400.ooo: ‘Avem şi noi un contract. Sîntem încă în cărţile calificării. Nu e aşa uşor să îţi dai demisia! Vom mai pierde jocuri, dar, deocamdată, sîntem bine!’(conform GSP.ro). Deci niciuna dintre propozițiile din cadrul declarației nu are vreo legătură cu cea din urmă/de după.

Lipsa comunicării și nerecunoașterea greșelilor. Fixisme şi orgoliu. ‘Bine că avem o perioadă bună la dispoziţie să punem totul la punct pînă la meciul următor’, ‘steliştii nu au fost pregătiţi fizic!’, etc.

Lipsa încrederii, complexul inferiorității.În rest, am făcut tot ce-am putut, ba am şi atacat în unele momente’[…]"Eşti nebun, cum să-i baţi pe ăştia?" (Pițurcă, conform Gsp.ro). Mai grav este că lipsa de încredere se transmite și asupra unor lideri ai Naționalei, cu experiență la nivel internațional. Exemplu, Raț: "Era de aşteptat să pierdem în Olanda, era greu să facem faţă unei asemenea echipe. [...]şansele de a merge la baraj există". Pe de alta parte increderea adversarilor nu se transforma in superioritate : ‘Eu personal am pierdut mingea de cîteva ori, dar învăţ din astfel de meciuri’ (fundaşul Stefan de Vrij).

Cum arată jocul. Chiar dacă Pițurcă ne-a adus 3 calificări contează cu și cum arată echipa. E interesant de urmărit cum se mișcă românii la golul cu capul al lui Van Persie.

Piturca a ajuns la 82 de partide pe banca tehnica a echipei nationale de fotbal a Romaniei, la o partidă distanţă de recordul lui Anghel Iordanescu.