Ce se întâmplă cu Bucureştiul e un fel de emancipare de vis.
Formularea de "toamnă românească" a fost lansată prima oară de Raluca Besliu într-un articol pentru CNN. Fireşte e un termen jurnalistic inventat după Primăvara Arabă şi vara protestelor din Istanbul, la noi nu prea e înţeles, dar se potriveşte de minune cu ultimele luni de Bucureşti.
E o toamnă bună pentru ieșit în stradă. Aseară eram cu nişte prieteni într-un apartament aproape de Vasile Pârvan. Dintr-o dată auzim cu toţii un mare vuiet de mulţime - ultima zi de proteste (07.10), 10.000 de oameni treceau pe Regina Elisabeta anti Roşia Montană. Mi-am luat camera şi am ieşit să fac poze, erau 10.000, într-adevăr, iar cifrele sunt incredibile dacă ne gândim la protestele de iarnă din 2012, unde numărul de protestatari era umflat cu miile.
Descoperirea bucuriei protestului în sine o revoluţie la noi, iar faptul că oamenii pot ocupa carosabilul fără să fie săltaţi şi hăituţi de dube de jandarmi (cum se întâmpla acum un an, la fiecare colţ de Cotroceni) e cel mai eliberator sentiment.
Apoi, e bucurătoare mobilizarea oamenilor, fără emfază, fără violenţă, dar cu multe fineţuri de oameni deştepţi (s-au adunat aseară pe strada Rosia Montană colţ cu Dezrobirii, au dat bani "tonomatelor") etc. După cum scria Casa Jurnalistului - e primul eveniment unde se prezintă in real life mai mulți oameni decât au dat attending pe Facebook (10.000+ vs. 6916).
Şi una dintre imaginile simbol ale protestelor:
Problema maidanezilor. Încep să se mişte lucrurile, din nefericire, în stil balcanic: cu câini otrăviţi şi după ce mai mulţi oameni au murit din cauza unor proprietari de bloc şi a unui prost managament a problemei din partea edililor bucureşteni de la ocupaţia germană încoace. Chiar şi în Interbelic problema maidanezilor era ţinută cumva sub control, de aceea e incredibil de ce nişte animale umblă libere în haite pe străzi. Îmi era foarte greu tot timpul să le traduc străinilor concepul de maidanezi. Cum adică animale scăpate de la Zoo pe străzi?De aceea "Europe is doggier in Bucharest" e un slogan de Capitală care ne costă cel puțin 30 de milioane de euro pe an (numai vaccinurile antirabice). Teoretic şi practic un candidat / posibil primar ar putea ajunge preşedintele României dacă rezolva doar acestă problemă de imagine. Ministrul Turismului ar putea ajuta cu ceva bani?
Piste de bicicliști. La câteva zile după ce m-am întors în ţară, în primăvară, am nimerit fix în mijlocul unui protest al bicicliştilor, fără ca eu să am bicicletă şi nevoia de piste, fără să mă identific neapărat cu nemulţumirea oamenilor.
Nişte prieteni mi-au dat bicicletă de protest şi la început mi-a plăcut doar ideea de a avea şi noi ce am văzut numai în afară. În Cehia bikerii făceau trasee de kilometri între sate, oraşe şi treceau graniţa cu bicicleta pe tren spre Austria. În Berlin am văzut mai mult indicatoare de biciclete decât de maşini. Nu mai vorbesc de Londra, Viena, America etc. Mi-am luat bicicletă şi fost mult la Bike Fest, ceea ce mi-a creat şi mie nevoia de piste.
Enescu. Mi-a plăcut mult mult ce am văzut în jurul festivalului Enescu: nu doar cifrele şi articolele de după, ci atmosfera, oamenii, selecţia din program, promovarea festivalului.
Bustul lui Enescu de pe Magheru a fost înconjurat cu covor roşu, aniversaro-festiv, zona din jurul Ateneului era plină de dâre în culorile festivalului, pe asfalt era scris cu creta "Vine Enescu!", OOH-urile de promovare arătau foarte bine, iar mii de flori au decorat evenimentul. Dar florile au fost tot timpul o "obişnuinţă" pentru România, chiar şi în vremea comunistă când alte bunuri erau "raţionalizate", sublinia presa americană într-o cronică a festivalului.
Alte cifre: 4500 de melomani, 150 de concerte şi 120,000 de bilete vândute, dar mai important - Bucureştiul a devenit în septembrie o gară a unor dintre cele mai importante orchestre europene (Paris, Munchen, Rusia, Belin, Londra), dar şi americane. După cum spunea o profesoară care a mers la concertele Enescu într-un cotidian central, este singura posibilitate din viaţa ei de a vedea toate aceste orchestre internaţionale de renume la un loc, în oraşul ei.
Luări de poziţii de bun şimţ pe Facebook. Oana Pelea pe Facebook despre "doliul" ţinut de părinţii lui Ionuţ, Moise Guran ne explica de fapt ce e cu noul cod rutier, Lia Bugnar cu îndemnuri mobilizatoare la proteste ("Daca va pasa ca astia se maninca intre ei pe banii nostri si pe prostia noastra") etc. Oameni deştepţi care vorbesc pe Facebook. Iar în afara Facebook-ului Ioana Pârvulescu continuă toamna literară bucureşteană - a câştigat un important premiu european cu un roman despre Capitală plasat în Interbelic - "Viaţa începe vineri".
Poliţistul drept din Cluj. Despre cum să-ţi faci treabă şi "graţie" acestui fapt să-ţi fie rău în ţara ta, dar să oferi un model românilor, când avem nevoie de tot mai mult guri de oxigen de genul. Mai multe în presă, să mulţumim presei că a marşat împotriva nedreptăţii ăsteia. Să ne înclinăm în faţa lui Sergiu Todea.
Mircea Lucescu şi ce face la 68 de ani. Este cel mai bătrîn tehnician din Ligă Campionilor, dar ultima performanţă se referă la altceva: a blocat-o pe Manchester (cea mai în formă echipă britanică), literally, în propria jumătate de teren o repriză întreagă. Scor 1-1.
Animest. Selecţie foarte bună, invitaţi deştepţi, oameni frumoşi, străini invadând Patria, Romana, Studio, locaţii mişto. Bravos! Le urez continuitate şi Animestului şi festivalului Enescu şi Bikefestului şi Summerwell-ului.
