Oltchim Râmnicu Vâlcea a obținut un egal, scor 25-25, pe terenul unguroaicelor de la Gyor, în semifinala pentru Cupa Campionilor. Dacă ignoranții spun că Oltchim are mari șanse de calificare, egalul îi oferă doar ocazia de a juca o finala pentru finală, la Vâlcea.
Deși Ramona Maier și Valentina Elisei au urmărit partida la televizor, celelalte extreme Ada Nechita și Roxana Gațel au fost cele mai bune marcatoare ale Oltchimului.
Antrenorul Radu Voina, cu un aer ușor franțuzesc, rugbistic, a contracarat avântul gazdelor jucând uneori cu doi pivoți.
Cristina Neagu(8) și Adina Meiroșu au fost ceea ce trebuiau să fie, adică playmakeri, în prima, respectiv a doua repriză. Cristina Neagu(21 de ani), jucătoare car a început handbal din curiozitate, vicecampioana europeană de junioare în 2005, a fost un fel de Xavi Fernandes pentru vâlcence, deși a înscris de puține ori. Dar a intervenit Paula Ungureanu, portarul revolutionar al Oltchimului, un fel de variantă tunsă scurt și oxigenată a Luminiței Huțupan. Paula confirmă atitudinea pe care i-a imprimat-o hair-stylistul. Pivotul Ionela Stanca, a marcat 4 goluri, păstrând reminiscențe din tinerețe, cu bucuria codițelor de la Mondiale, asemenea unei școlărițe.
Patricia Vizitiu înscrie pentru 23-25, golurile prin care Oltichim se desprinde, cu specialități provinciale, goluri de la șold, artă cochetă și exclusivistă.

Se șterge parchetul. Greșesc unguroaicele(ce răzbunător sună!), mai sunt 100 de secunde, Vizitiu epuizează o mingie. Înscrie Kovacsics.
Ada Nechita ține de minge, nu doar prima pagină a tabloidelor alături de Florin Costea. Mai sunt 18 secunde, scorul trebuie să rămână 24-25, dar unguroaicele înscriu. Meciul se termină la egalitate scor 25-25.
Returul se va juca peste o săptămână la ora 17.15, pe ProTv.