Veverițele merg pe cablu în New York (Squirrels on cables on NY)

În NY veverițele merg pe cablurile electrice de deasupra străzilor, așa cum am văzut ulterior printr-o poză pe care am făcut random. Mai ales în Lake George vezi tot mai multe mamifere rozătoare de talie mică pe parcursul zilei.

So, m-au cazat în Queens într-o altă casă, diferită de cea a prietenilor mei, unde mai era un tip black și m-am obișnuit cu jet lag-ul doar trezindu-mă din două în două ore, pentru ca la 8.45 să fiu în Port Authority, să caut autogara Greyhound pentru autobuzul spre Lake George. 

Din Manhattan autobuzul a tăiat-o direct spre o zonă semi-industrială de munte, cu zone pustii, hoteluri ieftine(cu terminația INN) și reprezentanțe auto la fiecare 10 kilometri.

Din Queens, Jamaica, au fost 3 minute până la metrou, apoi 40 de minute până la Port Authority Transportation Base.

În NY oamenii străzii citesc ziarul la metrou și au cărucioare cu care cutreieră toate bulevardele din metropolă, după cum Mădălina mi-a spus că un cerșetor trece prin zona lor în fiecare seară. Numai că ei nu prea cerșesc. Cam trei ore am făcut până în Albany, un orășel care se străduiește să afișeze clădiri vechi.

N-o s-o uit niciodată pe negresa din Albany care se mișcă ca Michael Jackson în timpul programului și care mi-a zis la final, după ce în prealabil o fixasem cu privirea vreo 5 minute: 'Hey, don't leave your stuff unattended. And good luck with everything', de parcă ar fi știut ce mă așteaptă. Apoi, toți șoferii vorbesc la telefon prin stație și le urează bun venit pasagerilor ca pe avion.

Apoi, a fost un tip în aceeași stație de autobuz lângă care am stat, despre care aceeași afro-americană spunea că e cute, un anume Denzen Johnson, care tot drumul părea că falsfica bilete de autobuz Greyhound. Don't tell that to those who own Greyhound bus station.

24 de ore in 3 aeroporturi (3 airoports in 24 hs)

Soo, eram cea mai despuiată de pe cele două aeroporturi pe care am ajuns pe 14 iunie. În bagajul de mână mai aveam doar un maieu pe care l-am tras pe mine în Amsterdam.

Îți dai seama de diferențe numai din aeroporturi, după ce trebuie să mergi kilometri pentru a te îmbarca. Pe aeroportul din Amsterdam găsești Forest Kid sau boluri mari UNICEF cu bani pentru copii săraci. În avion te servesc după câte o gustare, cu fresh scent tissues-uri aburinde.

Stewardesele de la KLM sunt senzație peste tot pe unde le vezi. Înalte, blonde, cu ochi albaștri, expresive la 40 de ani, desprinse direct din anii ’50. E dureros cum zâmbesc pentru fiecare pahar folosit pe care ți-l iau și câtă răbdare au până te hotărăști tu că vrei doar sparkling water. 

Deși e frig la 4000-10 000 de metri altitudine nu prea ai cum să te plictiseși cu jocuri, muzică, concerte înregistrate, filme, programe de știri și chiar cursuri de limbi străine pe monitorul din fața ta.


Turbulențele se simt mai puțin la cursele atlantice (la 914 km/h, totuși!), față de cele două ore și ceva București-Amsterdam, unde parcă ne-au dat într-o balerină din aia cumplită de la bâlci. Dezavantajul, că nu poți să deschizi hubloul pe cele atlantice, din cauza reflexiei soarelui în ocean.

E ca și cum ai fi într-un dormitor cu mai mulți oameni, neat and clean, cu păturică pufoasă și pernă, cu căștile tale de unică folosință. Serviciile, deci, uimitoare, lucru de care îți dai seama după “delicious-uri-le almond” cu aromă de barbecue, după tacâmurile elegante din plastic (cum oare ?!), după felurile complicate de mâncare și sandviș. Apoi surpriza suprizelor, peste migdalele alea draguțe - sandwich pizza = Pesto + mozzarella. Incredibil de gustos și de fierbinte. La desert: Hamidye water+Ijsboerke Caramel.

Au trecut alte 8 ore până pe JFK cu frica că nu o să-mi găsesc bagajul. Am ieșit pe la poarta principală, după, bang, pe un Ipad numele meu la sala de așteptări, printre alte foi cu nume spaniole. ’Christina C.’. OMG, bine că băusem berea asta mai înainte în avion. ’You’re CC. Yes! OMG'. Ieșim afară, încerc s-o sun pe Mădălina, dar am niște prefixuri idioate la număr, până la urmă o sun nu prea mai e liberă salteaua aia la ea acasă, a venit un băiat, fuck!, nu se poate. Ajung la o mașină Chevrolet, ca în filme, îmi ia trolerul, ‘I can handle it’.

Mă urc în mașina aia luxoasă și ce să fac?, Mădălina nu răspunde. Pornim, ieșim din parcare, hai că răspunde, îi pun în legătură să aflăm adresa exactă. În 10 minute trecem prin 6 autostrăzi, își notează adresa pe Ipad, ajungem imediat. În casă mă primesc trei inși , un tip mânâncă like 4 înghețate, Mădălina pâine prăjită, și aflu trucul ăla să pui miere pe joint, să nu se ardă prea repede.

*14.06. 2012, 4:12PM* Jogging between three airports in like 24 hours, from Otopeni 'Henri Coandă' (Romania) to JFK(US, New York), through Amsterdam. Impressed by KLM stewardesses, and the view in general. 'Henri Coanda' tries to be modern, Amsterdam is like huge walking, JFK is real huge as all the US bottles and packages, and actually here, on this last one, people are expected on terminals exactly as if we've seen in movies.