"Încă de pe atunci vulpea era vânătorul", de Herta Müller

POEZIA UNUI CEAUȘESCU DADAIST

Cartea Herthei Müller nu se poate citi altfel decât precaut. Așa cum te-ai uita tot timpul peste umăr. Cartea asta caută interpreți și nu privitori care să fugă siderați. Ar putea fi la fel de bine tradusă din română în română, nu doar din germană.

Adina trebuie să fie Hertha pentru că ea are tot timpul ochii bine deschiși. Pentru că e una din cărțile despre comunism, pe care o citești de acolo, din comunism.

Complicând, tehnica narativă este un rețetar/poză/cadru/detaliu aproape irelevant: "Plopii înaintează pe toate străzile."

Apoi, apar metafore ce sondează: "mai are 4 fermoare să moară". "casele se înghesuie strâns una în cealalta", "noaptea împinge stelele și frunzele murdare afară din oraș", "le e frică câinilor și când aleargă își iau inima în dinți înainte de a mușca", "tot ce strălucește vede", "doar pescarii nu au încredere în vara cu dungi", "ei știu că umbrelel plopilor rămân jos ceea ce sunt plopii sus, cuțite.", "tăcutele străzi ale puterii, unde vântul se teme când bate".

Pe insula aceasta unde toată lumea se teme, pentru care naratorul nu trebuie să strige, ea doar prezintă: "Când m-am întors acasă de pe front, tot ce mâncau ăștia era un adevărat cimitir", "Ţăranii mănâncă şi beau prea mult pentru că au prea puţin", "Un bărbat cu o funie e un spânzurat". Regimul ăsta e spus fixist în mod firesc.

Timpul aici se măsoară cu alte unităţi de măsură (oamenii mor când li se umple sacul cu păr de la frizer).

"Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul său concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi.“ (Motivaţia juriului Nobel 2009):

~"somn transparent",

~"i se usucă inima",

~"bărbaţii au femei",

~"înghiţându-şi propria respiraţie",

~"secara trage ultimul fir alb prin capătul străzii".