Mi-e dor de Cărtureşti.

De mama, mâncarea ei şi mătuşile mele. De mirosul de covrigi de la metroul Victoriei şi mucegaiul de la Poli, aici avem doar miros de 'nuts' caramelizate. Plus de 'Jeg'-ul desfiinţat din FJSC-ul comunist.

De tenis, cum echipamentul şi racheta mi-ar fi ocupat tot trollerul. De Calea Victoriei. De biblioteca de la Head şi de colegii de la Antena.

De poker şi de cel care m-a învăţat poker, deşi îl găsesc şi în Londra.

De Green Hours. De covrigii luaţi într-o fugă de la 'Luca', de la Unirii, când stai la Atelierul Mecanic. De Atelierul Mecanic. De interviurile cu oameni deştepţi. De Humanitas şi de Ioana Pârvulescu, pe care nu am cunoscut-o niciodată şi despre care mă tot mint că am să-i iau vreodată interviu în Viena. Deci de Gaudeamus şi Bookest.

De Animest, (la) Patria, Union sau orice alt cinematograf mic, cochet, cu scaune incomode şi vechi, dar unde nu dai peste oameni deranjanţi, ci peste o selecţie minunată de filme. Deci şi de MŢR şi de restaurantul de la NMŢR.

De ieşirile cu mama, sâmbătă dimineaţa la Agneza, în Călăraşi, destul de de dimineaţă, pentru o îngheţată cu cornet din ăla mişto. N-am convins-o niciodată să mergem la cafele, deşi îi place mult cafeaua. Mi-e dor, deşi ieşirile se făceau super de dimineaţă şi apoi să spunem că făceam şi piaţa. Mi-e dor ca toate rudele să mă întrebe 'Şi ce mai faci, Cristina?' , deşi după 5 minute mă simt aşa de prost că nu fac mare lucru.

Mi-e dor de Atelierele Cool de la Orange şi nu doar pentru că erau pe Victoriei, mi-e dor de agenţii, 5-7 în câte am fost, de Noaptea Agenţiilor, Noaptea Institutelor şi a chestiilor deschise, când de obicei închiriai cu fosţii biciclete şi era ploaie. Mi-e dor de vodcă cu suc de mere, ca în anul doi 'à la fac', deşi niciodată n-am înţeles de unde vine pofta asta, fiind o băutură foarte proastă.

Mi-e dor de Agronomie, de tenisul de acolo şi de foştii mei prieteni decadenţi care m-au făcut să mănânc cozonac chiar înainte de Paşti şi apoi after hours pentru a ajunge să mă spovedesc, dar era prea târziu. Mi-e dor de Herăstrău, mai ales că am descoperit şi noi joggingul, dar şi pentru cozile infernale la biciclete.

Mi-e dor de portarii din toate căminele pe care i-am avut, mai puţin de domnul Trandafir, mai mult de femeia din Grozăveşti care avea tot timpul, literally, Cola şi seminţe în tură şi care am descoperit - era din aceeaşi localitate ca mine. OK, şi de portarul care era tot timpul mai chefliu, de administratorul nostru foarte haios, domnul Traian.

Mi-e dor de mersul pentru luat pachetul duminică la prânz, de mersul autobuzelor cu toate numerele de înmatriculare şi orele de sosire - plecare pe care le-am notat vreodată pe hârtiile foştilor iubiţi, abia trezită de telefoanele mamei. Deci de Obor, cumva şi de glumele proaste ale lui Grigore.

De zona piaţa de Flori şi fostul The Ark, chiar dacă nu am ajuns la concertul ăla cu 'I blame Coco'. De etajul din acea clădire cu Şerban Alexandrescu încercând să fie naţinalisto-festiv când comanda mâncare, voia 'sărmăluţe cu ardei şi cu smântănica şi mămăliguţă', dar bineînţeles că aveau doar ceafă de porc şi cartofi prăjiţi.

De toate interviurile şi recenziile şi reportajele făcute vreodată prin festivaluri sau gig-uri sau biblioteci şi modul absolut tâmp în care bodyguarzii te lasă să intri liber în cluburile mici sau mari, când vedeau orice fel de acreditare de presă. Mi-e dor de Summerwell şi de Peninsula şi de Bestfest şi de Baha şi alte Beckxperience-uri, deşi am ratat Pink Martini.

De cazurile de targă de la Antenă, atunci când cineva trimitea şi restului de redacţie articole TNR şi fiecare râdea la o diferenţă de câteva minute, decalat, pe sub birou, atunci când avea timp să DEA CLICK AICI PE LINK. Existau şi excepţii mai savuroase, fireşte, când cel care descoperea primul bomba de ştire citea cu voce tare către toată redacţia, prilej cu care ratam toate breaking news-urile orei şi timp de 5 minute eram sedaţi de râs ca nişte copii proşti. Şi era atât de ciudat cum discutam noi cu seriozitate de subiecte cancan şi râdeam pe bune de DSK sau criza mondială. Când aveam timp pentru şcoală uneori, pentru câteva minute, trebuia să urmăresc şi cine ştie ce emisiune de seară, iar câteodată când aveam o prezentare la FJSC la care trebuia să particip şi fizic, mai primeam mesaj de la Andreea cu 'vezi că e Arafat pe Realitatea' şi 'o să intre şi Băsescu'.

N-o să uit samplingul pe bere dinainte să plecăm la Peninsula, sau pe lapte, dinainte să plec în State, pentru că se lucra pe bere sau pe lapte.

Dincolo de astea, mi-e dor de satul bunicilor din Ciocănşti, deşi lucrurile se cam urbanizează. Mi-e dor recent de Luminiţa Gheorghiu şi de Lia Bugnar şi de Vlad Ivanov sau Radu Paraschivescu, de parcă i-am cunoscut vreodată.

I-aş invita pe toţi laolaltă la un ceai ca într-un roman rusesc sau englezesc. Nu mai ştiu cum era.