Monolog Piersic. Ante-piesa. Un telefon se aude in randul doi. Emilia Popescu se albeste la fata. Piersic se duce catre spectatorul cu pricina si ii cere telefonul:
"-Da? Il caut si eu pe sotul meu?!
-Cine este la telefon?
-Florin Piersic.
-Ah, D-l Florin, ce faceti?
-Ce sa fac suntem aici la teatru, suntem intr-o piesa, incercam...si sotul dumneavoastra are telefonul deschis!
-Ah, o seara buna doamna, multumim de telefon."
Pe de alta parte maestrul Radu Beligan ar fi spus direct: "du-te bha si zi-le sa-si inchida telefoanele".
"Florin Piersic si partenera mea, Emilia Popescu, pe care o gasesc foarte talentata, dar nu l-a fel de talentata ca si mine."
"Daca nu ma aplaudati o sa va urez ce stiu eu voua si eu nu stiu nimic"
Incepe piesa. Doi straini. Camera lui. Se incearca niste pahare de vin. Tatonari, intrebari, pozele sotiei si ale singurului fiu, vina din partea ei.
"Nu ma poti saruta, din fotografie, sotia dumneata se uita la noi."
Rolul fetei nevinovate si jurnalul seducatorului. Apoi Emilia isi pune picioarele pe masa. Si la figurat.
"Adica sunteti in civil, intreba Piersic? Da, sunt in timpul serviciului. 5000$, tariful."
Mai apoi alta schimbare de situatie.
"Sunt redactor la o revista de femei si scriu un articol despre comportamentul barbatilor. Sau sunt prietena cu nevasta dumitale si mi-ai cerut un serviciu, luand in mana tabachera. [...] Toata discutia noastra a fost inregistrata. Pai atunci trebuie sa ma ajutati, furios spune Piersic.
-Haideti sa mai inregistram odata.
-Ah, sunt magulita pentru ca m-ati consultat!"
Pun niste muzica cubaneza imediat si se apuca cu discutia de la bar, in urma careia s-au intalnit
Emilia: "E liber aici? Piersic(apropiindu-se de reportofon, spune clar): "Nu, nu e liber, astept pe cineva...
