,,an-tan-te, dize-ma-ne-pe....’’
S-a întâmplat! Am redescoperit plăcerea lucrurilor simple. Când venită de afară, tata mă trimitea să-i cumpăr ţigări vărsate. Eram săgeata favorită a familiei. Când coboram câte 3 trepte dintr-o dată pentru că ştiam că-mi va rămâne un rest pe care aş putea să-l joc la Gropiţa. După numai câteva ore aveam mâinile asemeni unui arheolog de pe şantier. Pentru că oricât ar fi trecut purtam aceleaşi haine şi poate doar mama venea să-mi spună să mă duc să mă schimb şi să mănânc. Dar mai întârziam câteva ore pentru că trebuia să-mi iau revanşa la ,,Frunza’’ din faţa blocului, desenată tot de mine. Nu ne spălam pe mâini decât seara şi dimineaţa, şi asta că ne obligau părintii, în rest, mâncam de unde apucam, fructele direct din pomi, şi pentru asta, nu am avut nimic, eram sanato;i tun,
Făceam atât de multe lucruri şi pur şi simplu uitam de zile.Eram liberi. Nu eram sclavii statusurilor, ai avatarurilor şi a tuturor conturilor. Nu eram online, ci eram live.Nu trebuia să intrăm zilnic să ne numărăm commenturile şi să ne downloadăm muzica. Când ne intorceam de la câmp pe o căruţă plină de fân ne cântam muzica. Obosiţi dar vii, nu cu fesul pe ochi la 4 dimineaţa în club.
Puteam face fix ce vroiam , până când se auzea acel crunt : ,,treci în casă imediat!” Plecam după ce le explicam tuturor şi după ce stricam tot jocul pentru că mingea era a noastră. Azi nu mai e zarva, nu mai auzi…,,mamiiiiii arunca-mi si mie mingea!!!!!’’sau…,,tattiiii mai stau si eu putin!’’.
Probabil că am fi băut toată apa din casă pentru că jocurile ne cheltuiseră sincer şi dezinteresat de orice resursă. Şi chiar dacă era după-amiază, mama ne trimitea la mixt, după pâine şi luam fix seminţe şi alergam după tren ca să ajungem la Steaua-Dinamo, în şlapi. Pentru că nu existau telefoane mobile şi pentru că primul era meciul de fotbal şi după meciul cu mama(3-0 pentru mama!!).
Dar eu mă gândeam la ce oră vorbisem să ieşim cu brigada la un cico. Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram să ieşim afara, , nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf.Fără buzzuri şi ore împietrite în faţa calculatorului. De vroiam comunicare ne luam teneşii nostrii ,,All Star’’ de bazar şi urcam oricâte etaje pentru a stabili ce facem mâine. Deci să fim bine înţeleşi, noi am inventat başcheţii. Adunam caiete întregi, mai vechi, nu pentru vreun program ecologic ci pentru ,,Pâr-pac’’, iar ceea ce rămânea în urmă era tocmai anti-ecologic. Ne fabricam unelte de luptă din ţevi de la o mai veche antenă parabolică(din aluminiu) sau cumpărate la metru(din plastic).După ce pierdeam şirul victoriilor şi al înfrângerilor ne luam preşul şi ne aşezam magazinul de păpuşi. Sau soldăţei. Şi intram în acest tărâm ca într-un sanctuar, descălţându-ne de başcheţii prăfuiţi. Şi da, aveam timpul să privim şi cerul pentru că nu aveam nici un client. Şi nu aveam timp de noi, căci ne îngrijeam de afursitele de păpuşi Barbie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu